Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, pe DJ 102, din cauza zăpezii abundente, pe șoseaua impracticabilă au rămas blocate inițial, în jurul orei 17.00, în zona comunei Glodeanu Sărat spre localitatea Pitulicea, patru autoutilitare și patru autoturisme, dar și un autobuz în care se află 11 adulți și doi copii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma intervenției muncitorilor de la Drumuri Județene și a autorităților locale, cele patru autoutilitare și un autoturism au fost deblocate, însă sunt în continuare înzăpezite trei autoturisme și autobuzul.
În zonă pentru deblocarea autovehiculelor intervin, la ora transmiterii acestei știri, un autogreder ce aparține societății care administrează drumul județean și o wolă de la o societate comercială din zonă.
Între timp, localitatea Murgești, care era blocată din cursul zilei de luni, a fost deblocată după ce drumul județean 203 A, impracticabil din cauza ninsorii și a poleiului, a fost curățat.
Șoseaua a fost deszăpezită marți, în jurul orei 18.00, iar la ora actuală echipele de intervenție împrățtie material antiderapant.
În prezent, sunt probleme pe DN 2 B Buzău – Gălbinași, unde șoseaua are porțiuni cu polei, în zonă acționându-se cu două autobasculante cu câte șase tone de sare și trei tone de nisip.
La Merei, pe drumurile comunale și sătești, stratul de zăpadă măsoară 15-20 de centimetri, iar traficul se desfășoară extrem de greoi.
În plus, între localitățile Haleș și Valea Caprei, pe DJ 100 H, carosabilul este acoperit cu polei și există riscul producerii unor accidente.
Situația este complicată și pe DN 2 E 85 în zona localității Crucea Comisoaiei, unde se circulă îngreunat din cauza sulurilor de zăpadă care se formează pe șosea.
Circulația pe drumul național 10 Buzău – Brașov a fost închisă, marți, începând cu ora 12.00, până la ora 15.00, pentru lucrări în zona barajului de la Siriu.
În județul Buzău, ninge abundent începând de luni seară, iar pe drumurile naționale și județene se circulă în condiții de iarnă.